Despre noi

Chillice a luat naştere în anul 2007 din dorinţa de a crea un plus de valoare evenimentelor organizate cu orice ocazie. Realiste sau abstracte, simple sau complexe, cu o anumită utilitate sau doar cu funcţie de decor, sculpturile Chillice îmbracă forma apei într-o multitudine de variante. Spectrul de varietate depinde de formă şi lumină, de culoare şi de contraste fine sau de îmbinări nelimitate ale acestora.

Atenţia la detalii şi delicateţea artiştilor noştri fac din produsul final o adevărată formă de manifestare a artei.

Scopul final al mesajului transmis prin intermediul sculpturilor în gheaţă este acela de a lăsa o amintire plăcută tuturor celor invitaţi la eveniment. Potrivite pentru orice ocazie, ideale pentru nunţi, botezuri sau aniversări, perfecte pentru evenimentele corporate, sculpturile pot fi prezentate în diverse modalităţi: de la simple obiecte de decor, fie combinate cu flori sau fructe, până la structuri complexe, cu obiecte încastrate, sau luând forme funcţionale (baruri, mese, dozatoare, frapiere, etc).

Image1.jpg Image2.jpg Image3.jpg

Chiar dacă ne implicăm activ în adaptarea sculpturilor fiecărui tip şi tematică de eveniment, suntem deschişi la orice propunere venită din partea clienţilor noştri. Ne adresăm unui public care îşi doreşte să includă arta în momentele importante ale vieţii şi care apreciază detaliile ca fiind plusul necesar în succesul unui eveniment.

Detalii suplimentare:

  • Datorită duratei procesului de obţinere a unui bloc de gheaţă translucid şi a timpului de prelucrare a acestuia, comanda se plasează cu cel puţin 3 săptămâni înainte de eveniment;
  • În cazul în care se doreşte încastrarea unuia sau a mai multor obiecte în sculptură, acestea trebuie furnizate cu cel puţin 2 săptămâni înaintea evenimentului;
  • durata de rezistenţă a detaliilor sculpturii este de 7 ore, la o temperatură recomandată de 20° - 22° C;
  • Timpul de prelucrare şi preţul sculpurilor de gheaţă variază în funcţie de complexitatea lucrării şi de numărul de blocuri de gheaţă utilizate;
  • la plasarea unei comenzi se acordă un avans echivalent cu 50% din valoarea contractuală, iar diferenţa trebuie achitată cu o zi înaintea evenimentului;
  • Preţul final include şi suporturile de expunere (închirierea tăvilor de prezentare) şi sistemul de iluminat al sculpturilor (iluminare din interior);
  • Pentru demontarea sculpturilor se achită o taxă suplimentară;
Absolut Media